sâmbătă, 12 septembrie 2009

Prizonier executat de armata din Sri Lanka

Un material video şocant a fost făcut public de jurnaliştii de la Channel 4. Filmuleţul prezintă execuţia unui prizonier al armatei din Sri Lanka. Bărbatul este împuşcat direct în cap. Lângă el, zac trupurile a altor şapte oameni.
Materialul video a fost filmat cu ajutorul unui telefon mobil, în timpul unei ofensive a armatei guvernamentale.
Înregistrarea şocantă durează aproximativ un minut. Bărbatul este complet dezbrăcat în timpul execuţiei. Înainte de a fi împuşcat în cap, omul este lovit în spate cu piciorul.
Se pare că înregistrarea a fost făcută de unul dintre soldaţii care au asistat la aceste crime de război. Filmuleţul a ajuns în posesia unor organizaţii pentru drepturile omului, apoi a fost difuzată de presa din Marea Britanie. Întreaga înregistrare pe http://www.videonews.ro/action/viewvideo/22821/Socant-Prizonieri-executati-de-armata-de-la-Sri-Lanka/

Aflat la jumătatea mandatului de secretar general al ONU, Ban ki-Moon este acuzat, chiar şi în ultima ediţie a Foreign Policy România, că nu a avut o

Fără îndoială, fostul ministru de externe sud-corean lucrează mult. Ajunge dimineaţa la biroul său de la etajul 38 dintr-un zgârie-nori elegant - cartierul general al ONU - şi pleacă târziu, iar majoritatea timpului este pe drum, susţine corespondenta BBC la ONU care l-a însoţit în multe ţări.
Unele ziare şi analişti îl numesc însă „Omul Invizibil”, argumentând că acţiunile şi luările sale de poziţie nu au avut un impact real pe scena internaţională.

„Diplomaţia liniştită”

„Sunt unele arii ale muncii mele care n-au fost bine prezentate. Câteodată trebuie să foloseşti o diplomaţie tăcută atunci când te întâlneşti cu lideri foarte dificili ai lumii. În ceea ce priveşte principiile universal acceptate precum drepturile omului, am fost foarte vocal”, se apără Ban-ki Moon.
În opinia sa această „diplomaţie smerită” nu trebuie interpretată ca o incapacitate de leadership. Mai mult, Ban aminteşte deplasarea sa în Myanmarul devastat de ciclonul Nargis, „unde ONU şi comunitatea internaţională au salvat cel puţin o jumătate de milion de vieţi omeneşti”.
Corespondenta BBC la Naţiunile Unite afirmă că secretarul general al NATO a cerut ferm israelienilor să oprească bombardarea facilităţilor ONU din Gaza, unde se refugiaseră mulţi oameni, şi reaminteşte că la apelul său liderii birmanezi au permis accesul echipelor umanitare internaţionale în zonele afectate de ciclon.

Importanţa funcţiei

Aparent o poziţie foarte importantă, funcţia de secretar general al ONU a avut un succes destul de mic de-a lungul vremii, se arată şi în ultima ediţie a Foreign Policy România.
Cu predecesori precum Boutros-Ghali, acuzat de aroganţă, ineficienţă şi împiedicat de SUA prin veto să candideze pentru un nou mandat şi Kofi Annan, afectat de scandalul de corupţie în care era implicat fiul său, „Ban Ki-Moon a fixat standardul pentru eşec”.
„Într-o perioadă în care există o nevoie urgentă de leadership global, în care schimbările climatice, terorismul internaţional, precum şi cea mai semnificativă criză financiară din ultimii 60 ani par să necesite un răspuns - orice fel de răspuns! - Ban preferă să alerge în jurul globului colectând titluri onorifice, rostind declaraţii deloc demne de a fi reţinute...
Nu sunt pentru el discursurile curajoase sau încercările de a mobiliza opinia publică în sprijinul a ceea ce ar putea fi o organizaţie care ajută la abordarea unor probleme precum proliferarea armelor nucleare sau reconstrucţia Afganistanului. Nu este pentru el susţinerea cu tărie a cauzei drepturilor omului sau chiar mobilizarea în sprijinul civililor hărţuiţi”, scrie Jacob Heilbrunn, senior editor la „National Interest” în eseul „Omul invizibil” din nr. 11 al FP România , aflată la toate standurile de presă.

Lider al grupării separatiste Tigrii Tamili a fost arestat la Bangkok, Thailanda

Selvarasa Padmanathan, cunoscut şi sub numele de KP, a fost liderul şi principalul traficant de arme al Tigrilor Tamili, înfrânţi de armata din Sri Lanka anul acesta.
Grupul separatist, denumit oficial Tigrii pentru Eliberarea Elamului Tamil, a luptat vreme de 25 de ani pentru formarea unui stat independent al tamililor din Sri Lanka. Confruntarea dintre guvern şi Tigrii Tamili a produs cel puţin 70.000 de victime.
În cadrul ofensivei trupelor guvernamentale de anul acesta, gruparea separatistă a fost înfrântă iar liderul său, Velupillai Prabhakaran, a fost ucis. Cu toate aceste încă mai există câţiva adepţi ai cauzei Tigrilor Tamili, iar aceştia s-au strâns în jurul lui Selvarasa Padmanathan, în speranţa de a reîncepe lupta pentru independenţă.

Liber-schimb între India şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est

Un acord de comerţ liber a fost încheiat de India împreună cu cele 10 state membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est(ASEAN), după mai bine de 6 ani de negocieri.
Taxele ce se aplică produselor electronice, chimicalelor, textilelor, maşinilor şi uneltelor vor fi reduse şi chiar eliminate complet în viitorul apropiat. Aceste produse reprezintă aproximativ 80% din totalul schimburilor dintre India şi blocul ASEAN.
Cu toate aceste schimbări, India a exclus din acest acord 489 de produse printre care cauciucul natural, producţia de software şi articole de tehnologia informaţiei, care vor beneficia în continuare de protecţia taxelor vamale.
Şi pe lângă aceste produse care vor beneficia în continuare de taxe, mai există anumite produse catalogate drept "foarte sensibile" pentru economiile statelor semnatare, precum uleiul de palmier şi cafeaua, care vor beneficia de asemenea în continuare de protecţia taxelor vamale, iar anumite reduceri modeste se vor resimţi pe o perioadă de 10 ani de zile.

luni, 31 august 2009

20 de lacuri glaciare din Nepal ameninţă cu inundaţiile

Ministrul nepalez al Pădurilor şi Solului, Kiran Gurung, a anunţat că peste 20 de lacuri glaciare din ţara sa au ajuns la debite alarmante din cauza topirii gheţarilor de pe Himalaya.
Ministrul a explicat, în cadrul conferinţei “Nepal Nature Conservation Year 2009 and Poverty Reduction in Rural Areas of Nepal through Forests Resources Management”, că încălzirea globală a transformat regiunea montană într-o zonă mai vulnerabilă la inundaţii, alunecări de teren şi alte catastrofe naturale.
În cazul în care lacurile şi-ar ieşi din matcă, resursele de apă potabilă ar dispărea. Biodiversitatea, pădurile şi terenurile agricole ar resimţi impactul distructiv al unui asemenea eveniment.
Kiran Gurung a afirmat că ocrotirea resurselor din munţii Himalaya este o prioritate ce ar trebui sa constituie un punct central al cooperării internaţionale. El a mai adăugat că ţara sa s-a angajat în promovarea dezvoltarii durabile pentru conservarea moştenirii naturale.

Ucişi pentru Viagra

Viagra se găseşte doar pe câţiva versanţi din lanţul montan Himalaya şi pe o parte din platoul Tibet, la graniţa cu Nepal.
Yarsagumba poate fi culeasă doar în luna iunie şi reprezintă o sursă substanţială de venit pentru comunităţile din zonele montane. "Viagra Himalaya" este foarte căutată în Asia, mai ales în China, unde este folosită şi la tratarea unor boli, precum tuberculoza. Poliţia a anunţat că cei şapte nepalezi veniţi de la câmpie ar fi intrat în conflict cu sătenii din zonă. Aceştia au audiat mai multe persoane din regiune în acest caz.
"Am mobilizat forţe de ordine în satul Nar (la 160 de kilometri de Katmandu), unde şapte persoane ar fi fost ucise în timp ce culegeau o plantă de mare valoare numită Yarsagumba", a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, Navin Ghimire.

În sfârşit poate să intre în Cartea Recordurilor

Minusculul nepalez Khagendra Thapa Magar a început demersurile pentru a fi recunoscut cel mai scund om din lume. Magar, care are 50 de centimetri în înălţime, cu opt centimetri mai mare decat cotidianul CANCAN, si cantareste cinci kilograme, s-a prezentat la primăria din oraşul Baglung pentru a intra în posesia certificatului de cetăţenie, necesar reprezentanţilor Cărţii Recordurilor pentru a-i putea recunoaşte performanţa.

Alpinist dispărut în Himalaya

Alpinistul spaniol Luis Maria Barbero de 47 de ani a dipărut în timp ce încerca să escaladeze vârful Gasherbrum II cu o înălţime de 8.035 de metri.
"Şansele să-l mai găsim viu sunt aproape nule, este ca şi mort", a declarat un membru al grupului de alpinişti care îl însoţea în expediţie. În urmă cu o săptămână, Luis Maria Barbero a decis să continue ascensiunea în pofida vremii nefavorabile şi riscului mare de avalanşe. Gasherbrum II este unul dintre cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume.

Alpinistul bănăţean a cucerit cei mai înalţi munţi din lume şi acum se pregăteşte pentru o nouă expediţie în Himalaya

Coco Galescu la Polul Nord
Profil
Născut: 26 decembrie 1964, la Caransebeş
Educaţie: Facultatea de Automatică şi Calculatoare la Timişoara
Experienţă: alpinist
Familie: căsătorit, doi copii
Cel mai puternic alpinist român, aşa cum este prezentat de americanul Michael Kodas în cartea "High Crimes: The fate of Everest in an Age of Greed“, bănăţeanul Cornel Galescu, s-a îndrăgostit de munte la vârsta de zece ani. „Pe vremea aceea practicam atletismul sub îndrumarea domnului Almăjan Guţă Toma şi iarna mergeam în cantonament pe Muntele Mic. Pentru că nu funcţiona telescaunul am fost obligaţi să urcăm pe jos. A fost o provocare care mi-a plăcut, chiar dacă mă simţeam extrem de obosit după ce am mers mai bine de şase ore cu schiurile în spate. Am simţit însă că asta mă reprezintă pe mine, lupta, dorinţa de a merge până la capăt. Aveam în spate un an de atletism. Am fost săritor la înălţime, după care am trecut la prăjină. Am fost chiar campion judeţean în perioada junioratului”, îşi aminteşte Coco.
Carte de vizită impresionantă
Alpinismul l-a descoperit cu adevărat în facultate. „Eu iubeam muntele de mic, M-am îndrăgostit la prima vedere de munte şi de schi, sentiment care n-a încetat nici astăzi. Iar, când am ajuns la facultate, zece ani mai târziu, m-am apucat de alpinism”. În 1985, s-a înscris în Clubul Politehnica din Timişoara şi a învăţat tehnica alpină sub îndrumarea profesorului Eugen Seracin. Între 1986 şi 1990 a câştigat nenumărate concursuri de schi şi alpinism.
A cucerit Everestul!
În 1990 a plecat într-o expediţie în Caucaz, cucerind vârfurile Gumaci, GianTuGan, Ghermoghenov, Cheget, Shelda şi Elbrus, toate peste 5.000 de metri. Doi ani mai târziu, a câştigat Cupa României la alpinism, pentru ca, în 1993, să realizeze o premieră mondială, în Turcia, pe Muntele Kackar. În 1996, Coco a participat la o expediţie pe Himalaya, ducând tricolorul românesc la 8.168 m, atât cât măsoară Vf. Dhaulagiri. Atingerea piscului Sita Chu-Chura (6.600 m) din Himalaya reprezintă o premieră românească. În Munţii Taurus, din Turcia, bănăţeanul a realizat o altă premieră mondială. În 1997, Alaska a reprezentat o nouă provocare pentru Coco, care, împreună cu Constantin Lăcătuşu, a format prima echipă românească ajunsă pe Vf. McKinley, înalt de 6197 m. În acelaşi an, a escaladat Mont Blanc-ul, iar în 1998 a efectuat o expediţie în Anzi (Vf. Aconcagua, 6 962 m), ceea ce reprezintă altă premieră românească pe ruta „Polish Glacier“. Participarea lui Galescu la expediţia din Himalaya (Vf. Cho-Oyu, 8201 m), prima acţiune românească de acest gen în Tibet, a fost urmată peste doi ani de premiera românească din Patagonia (Cerro Solo). Între 2002 şi 2005, Coco a ajuns pe crestele mai multor munţi, reuşind să escaladeze şi Everestul cu cei 8.848 de metri ai săi. Un lucru de care alpinistul îşi aminteşte cu mare plăcere este atingerea Polului Nord. „Am stat în cap în „Capul Pământului”, spune Coco.
Cum se vede lumea de la 8.000 de metri?
Eu văd o lume mai curată, mai sinceră. Aş spune că muntele poate fi comparat cu cea mai sinceră sau mai reală biserică, pentru că, acolo sus, eşti cel mai aproape de cer, de divinitate. Nu-ţi rămâne decât să ridici privirea sus şi poţi să fii tu însuţi, ceea ce, de multe ori, în societatea noastră nu ţi se permite.
Aţi cunoscut vreodată sentimentul de frică?
Frica este esenţială în orice domeniu. Momentul la care se declanşează ea poate face diferenţa între un personaj şi altul. Dacă ţi-e frică să te urci pe casă, aventura care te reprezintă se opreşte undeva foarte jos. Dacă ţi-e frică undeva la 7.000 de metri, atunci este alt grad de frică.
Ce este mai greu, să urci sau să cobori un munte?
Mulţi se grăbesc şi se bucură atunci când au ajuns în vârful muntelui. Uită însă că trebuie să-l şi coboare. Un munte se cucereşte la poalele lui, nu în vârf.

Bărbaţi plătiţi pentru a se însura cu văduve

Aproximativ 200 de femei din Nepal au protestat pe străzile din capitala ţării, Kathmandu, împotriva unui plan al guvernului privind recompensarea financiară a bărbaţilor care se căsătoresc cu văduve.
Coaliţia de centru-stânga din Nepal a anunţat luna trecută intenţia sa de a le plăti bărbaţilor echivalentul a 650 de dolari dacă se căsătoresc cu femei rămase fără soţ.
Anunţul le-a înfuriat pe văduve, care au ieşit astfel în stradă şi au strigat sloganuri precum "Nu-ţi poţi vinde mama" sau "Nu vrem mila guvernului". Ca urmare a protestelor, femeile au fost oprite de poliţie, însă nu s-au înregistrat arestări sau acte de violenţă.
Una dintre organizatoare a avertizat că activiştii vor mobiliza toate văduvele din Nepal dacă guvernul nu renunţă la planul său. Ea a precizat că văduvele n-au nevoie de bărbaţi care se căsătoresc cu ele pentru bani şi apoi le abandonează, susţinând că ar fi mai indicat ca guvernul să le ofere locuri de muncă, asistenţă medicală de calitate şi educaţie.

Copil venerat ca zeu în Himalaya

Faptul că o femeie va deveni mamă este o minune. Însă pentru o femeie, aducerea pe lume a unui bebeluş s-a dovedit extrem de dificil. Aceasta timp de cinci zile a avut chinurile facerii iar în momentul venirii acestuia pe lume femeia a constatat cu groază că bebeluşul avea patru braţe, patru picioare, două stomacuri, dar numai un cap! Micuţul Risab s-a născut într-un sat din Nepal, în ianuarie, şi, de atunci, mulţi oameni vin în pelerinaj să-l vadă, considerând că ar fi zeul hindus Ganesh reîncarnat, zeitate cu cap de elefant şi multe mâini. Mai mult, nebunia e alimentată şi de vecinii familiei, care îi aduc ofrande băieţelului şi i se închină. Alţii, în schimb, spun că băieţelul a venit pe lume în urma unui blestem şi nu aduce lucruri bune. Spre exemplu, lipsa ploilor e considerată vina lui. "Nu e nici un miracol, ci o problemă explicată scurt şi simplu de medicină. Risab a avut un geamăn care nu s-a dezvoltat şi care a rămas, parazit, lipit de trupul celui care s-a născut. Astfel, membrele în plus, nu sunt altceva decât mâinile şi picioarele acestuia".

miercuri, 8 iulie 2009

Astrolog arestat pentru previziunile sale

Autorităţile din Sri Lanka au arestat un astrolog care a prezis că guvernul va avea de întâmpinat grave probleme politice şi econonomice. Chandrasiri Bandara, care scrie rubrica astrologică pentru un săptămânal al opoziţiei a fost arestat pe 26 iunie. "Departamentul pentru Investigaţii Criminalistice îl anchetează pe astrolog", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. El a precizat că poliţia încearcă să afle pe ce bază şi-a făcut astrologul predicţiile.
Renumitul astrolog, Bandara a prezis că, începând cu 8 octombrie, configuraţia astrelor nu va fi favorabilă parlamentului şi guvernului, care nu vor mai putea face faţă costurilor din ce în ce mai ridicate. O previziune asemănătoare fusese de altfel făcută şi de analiştii economici.
Principalul partid de opoziţie din Sri Lanka a condamnat arestarea lui Bandara şi a acuzat guvernul de practici dictatoriale. "Crima pe care a comis-o Chandrasiri Bandara a fost să publice o rubrică astrologică nefavorabilă guvernului", a declarat secretarul partidului, Tissa Attanayake.
Politicienii din Sri Lanka iau foarte în serios previziunile astrologice, iar majoritatea dintre ei îşi angajează un astrolog personal, care are rol de consilier sau sfătuitor. Popularitatea guvernului este în această perioadă la unul din cele mai înalte niveluri din toate timpurile, după ce armata naţională a reuşit să îi înfrângă pe rebelii tamili şi să pună capăt unui război civil care dura de mai mult de 26 de ani.

miercuri, 20 mai 2009

Final după 26 de ani

Armata sri-lankeză a anunţat duminică eliberarea tuturor civililor din zona de nord-est a ţării prinşi în conflictul dintre rebelii tamili şi forţele guvernamentale, în timp ce rebelii s-au declarat învinşi, ceea ce a provocat manifestări de bucurie în toată ţara. Forţele guvernamentale sri-lankeze continuă lupta cu cele câteva centre de rezistenţă ale rebelilor rămase în junglă.
Un purtător de cuvânt militar, generalul Udaya Nanayakkara, a precizat că în jur de 63.000 de etnici tamili civili au părăsit zona în ultimele trei zile. Preşedintele statului, Mahinda Rajapakse, a afirmat sâmbătă că rebelii tamili „teroriştii au fost zdrobiţi” în ultima lor enclavă din nord-estul insulei. Războiul împotriva Tigrilor de eliberare a Eelamului tamil (LTTE), care durează din 1983 în această insulă din Oceanul Indian, va fi încheiat „foarte curând”, indicase anterior Ministerul Apărării, în condiţiile înmulţirii apelurilor internaţionale pentru încetarea luptelor vizând salvarea a zeci de mii de civili.
În momentul de vârf, rebelii controlau o cincime din insulă. Aceştia aveau o armată regulată, dotată cu baterii de artilerie, marină şi forţe aeriene, finanţată cu 200-300 milioane dolari pe an din contrabandă sau fraudă.
Conform estimărilor Naţiunilor Unite, 6.500 de civili au fost ucişi şi 14.000 de răniţi în perioada ianuarie-jumătatea lunii aprilie, în cadrul aşa-numitei ofensive finale lansate de armata sri-lankeză asupra insurecţiei separatiste. În patru luni, estimează ONU, aproape 200.000 de persoane şi-au părăsit căminele de teama luptelor, fiind cazate în tabere de refugiaţi din nordul ţării, unde accesul presei este foarte limitat.

Rebelii tamili din Sri Lanka ameninţă cu sinuciderea în masă

Trupele guvernamentale din Sri Lanka au capturat sâmbătă ultima porţiune de plajă controlată de rebelii tamili. Aceştia sunt acum practic încercuiţi şi ameninţă că vor comite o sinucidere în masă. Rebelii tamili „se pregătesc pentru o sinucidere în masă, după ce le-au fost întrerupte practic toate căile de evadare, atât pe apă cât şi pe uscat”, a declarat ministrul Apărării din Sri Lanka. Singurele posibilităţi pe care aceştia le au sunt fie să se predea forţelor guvernamentale, fie să fie zdrobiţi în atacurile acesteia.
Forţele guvernamentale au continuat atacurile împotriva tamililor, în ciuda apelurilor internaţionale pentru încheierea unui armistiţiu. Vieţile a mii de civili, prinşi în zona de conflict, sunt în pericol.
Oficialii Ministerului Apărării susţin că ofensiva împotriva armatei separatiste se va încheia în curând, punând zona, pentru prima dată după mai multe decenii, sub control guvernamental.

Criza umanitară îi îngrijorează pe Obama şi Consiliul de securitate ONU

Consiliul de Securitate al ONU şi preşedintele Barack Obama şi-au declarat îngrijorarea profundă faţă de criza umanitară provocată de luptele din Sri Lanka.
Armata guvernamentală a Sri Lankăi i-a încercuit pe separatiştii tamili într-o mică zonă de pe litoral după mai multe decenii de război şi atentate sângeroase. Acolo trăiesc, însă, zeci de mii de civili, prinşi în capcana luptelor. Însă cei care au de suferit sunt civilii. Militarii şi separatiştii se acuză reciproc de masacrarea populaţiei civile. Preşedintele american i-a chemat pe rebeli să depună armele şi a cerut guvernului să înceteze bombardamentele la întâmplare asupra zonelor populate.

joi, 7 mai 2009

Masacru în Sri Lanka

Potrivit mărturiilor date de separatiştii tamili, 64 de civili din Sri Lanka au fost ucişi într-un spital,masacru realizat de bombardamentele armatei guvernamentale.
Militarii acuzaţi de realizarea acestui masacru resping cu desăvârşire acuzaţiile şi susţin că nu ei au lansat acest atac.
După 25 de ani de război civil, separatiştii nu mai controlează decât un teritoriu foarte mic de pe litoral, încercuit de forţele guvernamentale. În această zonă se mai află, însă, peste 20.000 de civili, prinşi între două focuri: separatişti versus Guvern.
Guvernul a respins sugestia unui armistiţiu pentru evacuarea civililor, iar comandamentul armatei a promis să le dea rebelilor "lovitura de graţie" în următoarele zile.

miercuri, 15 aprilie 2009

O distincţie bine meritată

Ministerul Turismului şi Sportului îi va plăti tinerei de 14 ani cheltuielile expediţiei pe care o va întreprinde la sfârşitul lunii pe optmiarul nepalez Cho Oyu. Ministrul Tineretului şi Sportului i-a decernat alpinistei Crina Coco Popescu, în vârstă de 14 ani, titlul de maestru al sportului, în cadrul unei ceremonii. Palmaresul tinerei alpiniste include deja cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.891 m) şi vârful cel mai înalt din cele două Americi, Aconcagua (6.962 m).
Mai mult, Ministerul îi va asigura Crinei Popescu costurile necesare expediţiei pe care o va începe la sfârşitul lunii pe vârfurile Cho Oyu (8.201 m) din Nepal. Expediţia va fi organizată de Clubul Montan Altitudine din Râşnov, iar tânăra alpinistă va fi însoţită, ca de fiecare dată, de tatăl şi antrenorul ei, Ovidiu Popescu.
“Distincţia pe care o voi primi înseamnă pentru mine o recunoaştere a faptului că fac bine sportului pe care îl iubesc. Alpinismul s-a dovedit a fi singurul lucru care îmi place fantastic. Nici nu îngraşă,nici nu dăunează grav sănătăţii”, a declarat Crina Popescu. “Aprecierea oficială a performanţelor mele sper să aducă o schimbare de înţelegere asupra alpinismului şi asupra sporturilor montane în general, activităţi absolut sigure, nepericuloase, practicabile de la vârste foarte fragede". Dacă va cuceri vârful Cho Oyu, Crina Coco Popescu va deveni cea mai tânără persoană din lume pe un vârf de peste 8.000 de metri şi prima femeie din România pe un optmiar.

Record mondial alpin la 14 ani

Crina Popescu, cunoscuta de multi drept Coco, vrea să fie cea mai tânără femeie care ajunge pe vârfurile montane cele mai înalte. Ea are un trecut impresionant: la 6 ani ajungea pe Omu, iar la 10 ani escalada Munţii Alpi. Acum de 14 ani, s-a pregătit intens pentru a cuceri vârful Cho Oyu, de 8.200 metri din lanţul Himalaya. Pentru a face fata acestor provocari Crina Coco Popescu se pregateste intens: aleargă zilnic 9 km, face înot pe timp de vară, iar în sezonul friguros practică snowboard-ul. Este constienta de greutatea ce va trebui sa o infrunte însă e pregătită să obţină un dublu record în acest sport: prima femeie din România care cucereşte un vârf de peste 8.000 de metri şi cel mai tânăr alpinist din lume care urcă la această înălţime. Adolescenta va pleca în expediţie pe 25 august si va fi însoţită de tatăl ei, Ovidiu Popescu. Costurile totale ale expeditiei se ridica la peste 100.000 de euro, insa toti banii necesari pentru expeditie au fost deja procurati din sponsorizări si de la Ministerul Tineretului şi Sportului, care i-a oferi titlul de maestru al sportului.

joi, 19 martie 2009

16 martie 2009.Etnicii tamili au protestat la Bruxelles

Mii de etnici tamili, care trăiesc în exil, au demonstrat la Bruxelles. Ei au cerut Uniunii Europene să intervină pe lângă guvernul din Sri Lanka pentru a opri masacrarea familiilor lor.
Demonstranţii au defilat cu păpuşi vopsite în roşu, coşciuge care reprezentau copii nevinovaţi ucişi de soldaţii din Sri Lanka şi au cerut încetarea războiului etnic ce are loc în acest stat. În această ţară trăiesc aproximativ trei milioane de etnici tamili.
Un sfert de milion s-au refugiat însă în Europa din cauza violenţelor, iar guvernul de la Colombo a lansat o adevărată ofensivă armată împotriva organizaţiei separatiste Tigrii Tamil, operatiune ce s-a desfasurat de la începutul acestui an. De atunci mii de civili nevinovaţi mor în confruntări!!!

12 martie.Continuare la atentatul din Sri Lanka de la o moschee

In cazul atentatului sinugicas din 10 martie, care a avut loc la o moschee din Sri Lanka, rezultat cu 10 morti si peste 20 de raniti, printre care si ministrul telecomunicatiilor Mahinda Wijesekara, se pare ca vina a cazut asupra grupului rebel Tigrii Tamil.
Explozia a avut loc în districtul Matara şi i-a vizat pe musulmanii care participau la Milad-un-Nabi, o sărbătoare legată de naşterea Profetului Mohamed.
Autorităţile au dat vina pe grupul rebel Tigrii Tamil pentru explozie; acestia se lupta pentru independenţa unei zone, pentru minoritatea Tamil, încă din 1983. Războiul civil a dus la moartea a peste 70.000 de persoane.

miercuri, 11 martie 2009

10 martie 2009.Atac kamikaze la adresa unor oficiali care asistau la o receptie

Cel puţin 10 oameni şi-au pierdut viaţa şi un ministru a fost rănit în urma unui atentat în Sri Lanka. Atacul a avut loc în faţa unei moschei din sudul ţării.
Din primele informaţii, se pare că atacul a fost comis de un kamikaze. Totul a avut loc în momentul în care lideri politici din insulă asistau la o recepţie.
La faţa locului au sosit mai mai multe ambulanţe pentru a-i evacua pe răniţi. Autorităţile au cateva informati despre acest atac si au lansat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea atentatului si obiectivul acestui atac.

3 martie 2009.Atacul asupra echipei de cricket din Sri Lanka in Pakistan











Cel puţin opt persoane, între care şase poliţişti, şi-au pierdut viaţa, marţi 3 martie 2009, în oraşul pakistanez Lahore, într-un atac asupra echipei de cricket a republicii Sri Lanka, anunţă AFP.
Şase membri ai echipei au fost răniţi şi cel puţin doi dintre ei au fost internaţi în spital. Un grup de indivizi înarmaţi şi mascaţi a deschis focul asupra autocarului care-i transporta pe jucători la stadion, pentru un meci de cricket cu echipa Pakistanului.
Serviciile de securitate din Pakistan au anunţat că au fost dezamorsate două bombe aflate în maşini capcană şi au fost descoperite stocuri de arme.
"Am dezamorsat o bombă aflată într-un Hyundai alb, iar puţin mai târziu am fost informaţi cu privire la prezenţa unei maşini suspecte în parcare. An dezamorsat, de asemenea, şi acea bombă", a spus inspectorul Abdul Ghafoor, politia pakistaneza.
Preşedintele statului Sri Lanka, Mahinda Rajapakse, a declarat că atacul împotriva naţionalei de crichet a ţării sale de la Lahore drept un "laş atentat terorist".
Poliţia i-a descris pe agresori drept "terorişti bine pregătiţi". Partidele de cricket durează mai multe zile. Deocamdată nu se ştie dacă meciul va fi reluat sau anulat.

duminică, 1 martie 2009

13 februarie 2009 Sri Lanka.S-a uitat 72 de ore la televizor si a doborat recordul mondial




















Tanarul, Suresh Joachim, din Sri Lanka, a doborat recordul mondial pentru vizionat nonstop programe tv, uitandu-se la televizor 72 de ore in continuu. "Ma simt bine. Am baut intre 25 si 30 de cesti de cafea" a declarat Joachim. Recordul sau anterior a fost de 69 de ore si 48 de minute, pe care l-a stabilit in 2005. In decursul celor 72 de ore, Joachim, a urmarit 3 sezoane din seria "24" cu Kiefer Sutherland.

miercuri, 25 februarie 2009

Sri Lanka.Atac aerian sinucigaş în capitala Colombo

Rebelii separatişti tamili, din Sri Lanka, aproape nimiciţi de forţele guvernamentale, au ripostat 21 februarie vineri noaptea, printr-un atac aerian sinucigaş asupra capitalei ţării, Colombo. Cei doi piloţi separatişti şi-au pierdut viaţa şi 50 de oameni au fost răniţi.
In ziua de 21 februarie, curentul electric a fost întrerupt, pe neaşteptate, la Colombo, oraş cu 500.000 de locuitori. Aeroportul internaţional a fost închis iar apărarea anti-aeriană a deschis focul din mai multe puncte. Armata a anunţat mai târziu că la atac au luat parte două avioane. Unul dintre ele a fost doborât iar al doilea, care avea la bord o bombă, a lovit în plin sediul Trezoreriei, lângă cartierul general al aviaţiei militare. Clădirea a fost serios avariată.
Separatiştii tamili luptă, de mai bine de trei decenii, pentru un stat independent în nord-estul ţării, unde sunt majoritari. Războiul a făcut sute de mii de victime. Rebelii dispun de câteva avioane uşoare, de origine cehă, aduse clandestin, demontate, în Sri Lanka şi apoi reasamblate.
Forţele guvernamentale au afirmat, în ultimele zile, că i-au învins aproape total pe separatişti. Cu toate acestea lucrurile mai sus amintite se intampla zi de zi. Sute de mii de localnici sunt prinşi între două focuri, în zona de conflict. Organizaţiile umanitare îi acuză pe militari că au ucis cu bună ştiinţă sute de civili. Atacul de vineri a coincis cu manifestaţii de protest ale exilaţilor tamili în faţa Casei Albe şi a sediului ONU din Geneva. Manifestanţii au acuzat guvernul de la Colombo de genocid şi i-au cerut preşedintelui american Barack Obama să-i pună capăt. Ei au depus o plângere penală, pentru genocid, împotriva ministrului sri-lankez al Apărării, care are şi cetăţenie americană.

Un copil cu 8 membre s-a născut în Nepal

Nepal.22 ianuarie 2009
Un copil cu patru braţe şi patru picioare s-a născut în Sud-Estul Nepalului, regiunea Ramechhap, scrie presa locală. Januka Ghimire, de 30 de ani, a născut luni un copil al cărui sex nu a fost dezvăluit. Atât mama, cât şi copilul acesteia sunt bine sănătoşi Mulţi localnici cred că bebeluşul este reîncarnarea lui Lakshmi, zeiţa cu opt membre a propsperităţii şi bogăţiei. Drept urmare, casa Janukăi este asaltată de oameni din multe sate, care doresc să vadă copilul, scrie site-ul de ştiri kantipuronline.com. În noiembrie anul trecut o fetiţă cu opt membre s-a născut într-un sat din nordul Indiei, iar aceasta a primit numele Lakshmi, după zeiţă. Fetiţia a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de înlăturarea a membrelor în plus, iar acum este inclusă într-un program de reabilitare.